Tom Sora – compozitor, muzicolog, artist plastic

TOM SORA

 

Eu sunt un artist, muzician, artist plastic si un om stiinta in domeniul muzicologiei secolului XX – XXI.

 

In 6 noiembrie 2014, mi-am propus sa fac un interviu cu Tom Sora despre muzica, despre pictura, despre viata lui de artist, despre radacinile din Romania, despre parintii lui celebri, Mariana Sora* si Mihai Sora*, despre cine  i-a influentat cel mai mult viata.
Tom Sora traieste in Germania si este mai cunoscut iubitorilor germani de muzica decat celor romani.
Genul de muzica compusa de Toma Sora se adreseaza unui segment de cunoscatori foarte elitist.

Spre deosebire de celelalte interviuri, acesta s-a petrecut live si a avut, teoretic, mai multe sanse sa fie complex si complet, sa fie spontan, sa fie surprinzator.
Dar  s-a poticnit de inconvenientul ridicat de un buton off apasat din greseala pe tastatura telefonului care inregistra interviul, observat abia dupa 20 de minute! Discutia  s-a invartit cateva ore in jurul ignorantei mele despre muzica moderna, spontaneitatea s-a pierdut pe aleea intimidanta catre personalitatea lui Tom.
Tom Sora mi s-a dezvaluit ca un artist complex al carui univers devine accesibil numai daca ai chei potrivite.
Tom s-a nascut in luna martie, o luna in care s-au inscris nume de artisti celebri.

In deviza de viata a artistului Tom Sora sunt incluse trei trei cuvinte puternice: vointa, exercitiu, rigoare.

Iata cum se prezinta el insusi pe o pagina de socializare: “Tom Sora este compozitor de muzică contemporană clasică, cu un stil foarte personal. El scrie muzica pentru orchestra, ansamblu, electronica si instrumente mecanice. În același timp, el este un muzicolog. Domeniul său tematic este muzica după 1950.
Tom Sora locuieste si lucreaza la Munchen.”

Acum zece  luni, il iscodeam pe Tom cu tot felul de intrebari care i-au fost inconfortabile.
Cateva luni am conversat sporadic pe messenger numai despre lucruri banale, pentru ca Tom are o bariera peste care nu te lasa sa treci. O ridica, uneori, dar sta neclintit in dreptul usii.
Imi vine greu sa imaginez interviuri fara o apropiere implicata, fara sa ma las invaluita de aerul din jurul artisului, fara sa invalui artistul cu intrebarile mele.
Tom nu e foarte prietenos, nu te primeste cu bratele deschise.
Tom e amabil si politicos.
Trebuie sa insisti cu precautie, sa iti deschizi bratele si sa-l cuprinzi tu cu rabdare pana se simte confortabil cu tine si te lasa sa intri in casa.
Iata-ne, stand de vorba!

Au trecut 8 luni si 8 zile!

Despre radacini si talent

Din acest moment, vom fi doi prieteni care vorbesc despre tine si va trebui sa-mi spui cand te-ai nascut ca sa vedem daca esti ruda cu un mare artist.
Tom rade, hahaha, m-am nascut pe 17 martie.

Si nu esti prieten cu Michelangelo.
Nu, nu sunt, nici amic nu sunt. Imi place dar nu inseamna ceva esential.

Artistii consacrati nu au  importanta pentru tine?
Cunosc foarte multe opere de artisti si au o foarte mare importanta, dar nu exista un artist sau un grup de artisti care sa aiba o importanta deosebita.
In general, ma ocup cu artisti contemporani care s-au nascut in secolele douazeci, douzeci si unu. Asta e ceea ce ma intereseaza pe mine.
Asta nu inseamna ca nu-mi place Michelangelo! Dar e prea vechi pentru mine.

Unde sunt radacinile tale?
Am radacini foarte diverse, daca e vorba de radacinile artistice.
Nu am o radacina, nu am doua, am zeci de radacini. Nu exista radacini mai importante decat altele.
O sa enumar cateva radacini.

Tom face o pauza lunga.

Adaug. Doua stiu eu, celebre, din familie.
Alea nu sunt radacinile mele.

Sunt genetice.
Pentru mine, radacinile astea nu au nicio importanta. Astea nu sunt radacini, sunt legaturi de familie.

Eu sunt un artist, muzician, un artist plastic si un om de stiinta in domeniul muzicologiei secolului XX – XXI.
Radacinile care ma intereseaza sa le spun sunt radacinile in domeniile astea.
Altfel de radacini sunt nesemnificative, nu joaca un rol in viata mea de artist.

Hai sa vorbim si despre ele, chiar daca sunt nesemnificative.
Nu, as vrea sa le spun din punctul meu de vedere, intr-o ordine semnificativa, la inceput, si nesemnificativa, la sfarsit.
De unde vin, unde am crescut e total nesemnificativ.

Cuvantul radacina nu prea-mi place. Eu as spune zona de influenta, zona de interes.

Din punct de vedere muzical, prima radacina este in muzica clasica cu care am incept sa ma confrunt de mic copil, cand ascultam muzica clasica.
Dupa aceea, am inceput sa cant la pian, am intrat la conservatorul din Bucuresti, unde am incept sa studiez muzica clasica. Nu ni se spunea nimic despre compozitorii secolului XX, decat despre cativa, angajati ai regimului. Dar pentru muzica clasica am fost foarte deschis.
Am studiat orga. Asta a fost un fel de radacina care m-a impregnat cu muzica clasica.

Dupa ce am ajuns in Germania, in urma unui studiu, a mediului, am inceput sa ma confrut cu arta moderna, actuala, contemporana, ceea ce in Romania nu era posibil.
Radacinile pentru arta moderna sunt o paleta intreaga de stiluri, de atitudini, de estetici.

Ai rupt radacinile?

N-am rupt nicio radacina, m-am integrat in tot capitolul modern.
Asta ar fi a doua radacina pe plan muzical. De fapt, asta-i tot.
In a doua radacina intra sute de nume, sute de stiluri, de aspecte si nu numai aspecte de compozitori si compozitii, ci de tehnica muzicala, de estetica muzicala, de sociologie muzicala.
Astea sunt radacinile mele din muzica.

Radacinile in artele plastice
Am inceput sa pictez in 1990, in Romania, pe vremea asa numitelor mineriade si am incept sa pictez intuitiv.

Ce motiv ai avut sa pictezi?
Un motiv foarte emotional. Emotia acelor revolte la care am participat de la inceput. Am inceput sa pictez  scene foarte brutale care au iesit din brutalitatea acelor lumi. Asa mi-am dat seama ca am nevoie de acest mod de exprimare prin pictura.
Mi-am cumparat culori, pictam pe cartoane, pe orice, scene foarte brutale.
Reintors in Germania, am continuat cu un studiu pe toate planurile artei plastice, a esteticii.
Astea sunt radacinile mele artistice in pictura. Nu m-a interesat cineva anume.

Vorbind despre pictura si desen, e mai degraba un talent.
Cuvantul talent nu prea-mi place. As zice, mai degraba, un interes.

Cum deosebim oamenii care picteaza de cei care nu picteaza?
Oamenii care picteaza vor sa picteze. Cei care nu picteaza, nu vor. E o vointa.

Intre cei care picteaza, unii picteaza foarte bine.
Asta e altceva. Unii picteaza foarte bine, altii mizerabil, unii la mijloc, dar unii picteaza, unii nu picteaza. Asta-i diferentiaza. E o vointa.

Nu e talent?
Nu, e o vointa. Vointa de a picta. Un impuls. O dorinta.
Talentul e ceva ce se dezvolta, sunt aptitudini, e o fantezie creatoare, este mult gand in spate care se manifesta in forme optice si este multa munca intelectuala. Asta e talentul.

Ai talent la desen sau n-ai?
Am talent in masura in care mi-am cultivat vointa, mi-am canalizat vointa , am antrenat-o si sunt in posesia a nenumarate mijloace de exprimare in ambele arte pe care, nu numai ca le cunosc dar le aplic intr-un mod original.
Eventual asta ar fi un talent.

Pot sa spun ca esti un pictor talentat?
Sper ca ai dreptate ca sunt un pictor talentat. Nu vreau sa schimb limba romana, dar daca este sa definim talentul, e problematic.

Sa gasim alt cuvant, un sinonim.
Am spus, am definit deja ce este talentul.
As spune un impuls cultivat. E destul de concentrat.

Talentul este un impuls cultivat.
Un impuls, o vointa de exprimare cultivata in timp.

Iti doresti foarte mult sa faci ceva si faci.
Fara de asta nu se poate, e inceputul. E conditia necesara. Trebuie sa existe vointa de a-l cultiva.

Mai e ceva foarte important, dorinta de a deveni original.

Intermezzo

Sau cum l-am enervat pe Tom Sora.

Navigam pe web site-ul lui TomSora.de, ascultand compozitiile sale.

Tom:

Daca ascultam pieasa asta, care e o piesa complicata, complexa, pune-o de la inceput.
Asta e o piesa pentru Viola, solo. Am un sunet care plange, e jos si se repeta, mai variaza putin si se adauga alte lucruri, se dezvolta o vorbire.
Acuma se pierde, sus, se inchide o bucla.
Acum incepe din nou si combina ce a fost sus, miorlaiala asta, si acum vine un element nou, pic, pic.
Incepe un fel de vorbire. Te las sa asculti un pic.
Incepe un fel de dialog, intra tot felul de elemente care intra si ele in dialog.

Este o poveste a instrumentului muzical?, am intrebat eu, intrerupand tanguirile.

Nu, violonistul iti spune tie o poveste, te duce undeva, te intoarce inapoi, le combina si iti povesteste o poveste foarte complicata.

Daca ies din lumea sunetelor, extrapolez, unde pot sa ma duc in povestea asta.
Muzica ramane in muzica, cu muzica nu poti sa mergi altundeva.

Ba da, pot sa am o reprezentare, am zis eu hotarata sa-mi gasesc o formula usoara de perceptie. Nu pot?

Ba poti daca vrei, dar muzica e ea. E ca si cum ti-as povesti acum 5 minute si tu m-ai intreba ce vreau sa-ti spun?

Ori iti place muzica aceasta, limbajul acesta, ori nu.

Dar e foarte abstract.
Nu, e foarte concret, sunt sunete, melodii, ritmuri.
Bineinteles, piesa e complicata, dar daca o asculti de mai multe ori vei vedea ca ai niste linii, o directie.

Dar am o limita umana data de posibilitatile mele imaginative.
Nu pot sa-mi depasesc aceasta conditie de persoana imaginativ vizuala. Trebuie sa ma mut de aici in zona ideilor.

Tom exasperat, dar pastrandu-si o doza de rabdare politicoasa: Poti sa-ti depasesti limitele daca vrei. Chiar daca te enerveaza, iti zici ca te intereseaza si asculti si vrei sa descoperi.
Te intrebi ce dracu e aci, ce se intampla?

Asa, ce dracu e aici?
Tu trebuie sa incerci sa descoperi. E ca la un tablou care reprezinta un copac si tu vezi pe langa copac un milion de alte lucruri.

Deci, am concluzionat eu doct, nu poti spune imi place sau nu-mi place. Trebuie sa argumentez.
Ba da, poti. Dar trebuie sa te ostenesti sa intelegi.

Pentru ca sunt contemporana cu tine, ar trebui sa vibrez cu tine la aceeasi mzica. Imi lipseste ceva!
Iti lipseste interesul pentru genul acesta de muzica.

Sunt, totusi, o persoana receptiva la arta.
Da, dar nu ai avut un interes sa asculti muzica noua.

Pun o intrebare copilareasca. Exista armonie in muzica ta?
In sensul acordurilor, nu exista armonie, nu joaca un rol important, nu asta e ce se cauta.

Toti cei care se ocupa de arta moderna nu cauta armonia.

Tu nu cauti asta?
Toti cei care se ocupa de arta moderna nu cauta armonia.
Armonia insemna ca lucruri diferite se potrivesc. In piesa pe care ai auzit-o, exista armonie.
Dar armonie care sa sune dulce sau rotund, genul acesta nu exita decat rar in muzica moderna.

Deci, deliberat compui acest gen de muzica, nu neaparat pentru ca ai inspiratie sa compui asa.
Ba da, imi vine pentru ca eu traiesc in anul 2014 si nu in 1860. Am ajuns la o tehnica muzicala si asa se compune. E ca si cum as spune ca eu traiesc acum dar nu folosesc telefonul mobil ci vreau sa folosesc telegraful morse.
Asa e si cu stilul in care faci arta. Trebuie sa fie din zilele noastre!

O sa-mi schimb perceptia despre felul in care ma gandesc la arta, nici nu mai pot spune ca simt arta.
Ma simt anacronica! Pentru mine, toate formele de arta, dincolo de faptul ca au o legatura cu educatia mea, cu nivelul meu cultural, trec prin sensibilitate, trec prin inima, ma misca.

Nu-i rau, e bine! Dar trebuie sa mai vina niste chestii in plus. Ar trebui sa incerci sa asculti muzica noua.

Eu, exasperata mai rau decat Tom.
Dar eu vreau sa scriu despre tine, vrea sa te inteleg pe tine.

Uite cat de greu mi-e sa scriu despre tine cand eu nu inteleg ce faci.
Tom si mai rabdator: De asta discutam, e o discutie dificila, dar o ducem.

Eu: Pana la urma, imaginatia mea, felul in care vad eu cum compui, ma transporta intr-o nava spatiala, ma si vad acolo.

Daca-ti place, e totul castigat. Trebuie sa fie un argument pentru un inceput. Daca idea unei nave spatiale ti-e simpatica, e extraordinar. Mergi pe chestia asta si gasesti si alte idei. In piesele astea continutul este foarte bogat, trebuie descoperit. Ca intr-o carte de 200 de pagini pentru care iti trebuie cateva ore ca s-o citesti pana la capat.

In dialogul muzical din compozitiile tale, e o matematica a notelor.
Nu e matematica, e dialog. Sunt tot felul de persoane acolo, personaje ca la teatru.

Ca la casa de nebuni!
Dar, tie iti place teatru!
Da, imi place.
Iti imaginezi o scena si incearca sa percepi care sunt cele 5-6 persoane care intra intr-un dialog

Despre copilarie, parinti, lecturi, dans, suparari

La 4 ani, a inceput sa scrie si sa citeasca.

Fratii mei s-au nascut in Franta si vorbeau franceaza, iar eu am vorbit, prima limba,  franceza pentru ca parintii mei vorbeau, in casa, franceza.

A doua limba a fost germana fiindca mama mea era vorbitoare de limba germane si in acelasi timp traducatoare din si in germana
Am fost la gradinita si la scoala germana si vorbeam perfect limba germana.

Muzica

Profesoara mea de pian, domnisoara Corvin,  a fost si profesoarea lui Dinu Lipatti.

La 4, 5 ani ascultam cu placere discuri cu musica clasica, Bach, Mozart.

Am luat lectii de pian la 7 ani.
Prima profesoara de pian a fost domnisoara Corvin, prima profesoara a lui Dinu Lipatti.
A fost si nasa mea, dar era o bigota sinistra, foarte autoritara, aproape ca o calugarita catolica.
Imi dadea peste degete, m-am revoltat, si am zis ca nu mai fac pian.
Pe la 8 ani am interupt lectiile de pian.

Crezi ca-i dadea si lui Dinu Lipatti peste degete?

Tom rade: Probabil ca-i dadea si lui Dinu Lipatti peste degete.
Acesta a fost primul meu contact cu pianul.

Aveam discuri foarte frumoase de muzica clasica.
Oricum, pana in clasa a IX a, nu m-am mai preocupat de muzica, iar in clasa a 9 a aveam probleme mari cu scoala si am ramas coregent la 12 materii, am ramas repetent si am fost dat afara de la liceul german.
M-am dus la liceul de muzica si asa am inceput sa cant din nou la pian, singur.

Avand in vedere ca citeam franceza si germana, cartile mele de copil erau in aceste limbi.
Tata era editor, era redactor sef la Editura pentru literatura si aveam , prin conexiunile lui, intr-o epoca in care copii nu aveau carti straine, aveam carti frumoase frantuzesti pt copii.
Pe la 5 sau 6 ani aveam doua carti foarte frumoas ilustrate, Miturile grecesti, in franceza si 1001 de nopti.
Imi placea la nebunie revista ilustrata Piff, o citeam cu fanatism.

Cariera de compozitor are o legatura cu pianul din familie sau cu doamna profesoara care iti dadea peste degete?
Cu doamna profesoara nu are absolut nici o legatura, decat una neplacuta despre care ti-am spus deja.
Eu am inceput pe la 14 ani sa ascult muzica, pe vremea aia se puteau cumpara discuri de muzica de la magazinul Muzica si aveam o mica colectie foarte frumoasa pe care o ascultam tot timpul.
Cantam si improvizam la pian.
Cand am mers la conservator  am vrut sa fiu pianist.
Era prea tarziu sa fiu un pianist adevarat la 14 ani, dar am studiat orga.
Am inceput sa studiez orga, am fost in Transilvania, am vazut orgi si am luat lectii in particular cu Valentin Radu*, un foarte bun organist. Acum este in SUA, un excelent organist si muzician.

Citindu-l pe Voltaire iubesti libertatea interioara, libertatea de gandire, lipsa de constrangere a autoritatii ideologice.

Ai aflat ca voiai sa fii un artist la 14 ani?
Da.
Citeam foarte mult la 14 ani. Citeam nuvelele lui Voltaire si filozofie.
Citindu-l pe Voltaire iubesti libertatea interioara, libertatea de gandire, lipsa de constrangere a autoritatii ideologice.
Nu ma interesa scoala autoritara, in felul in care se facea in vremea aceea.

Influenta parintilor mei, care au fost amandoi oameni de mare cultura, foarte inteligenti amandoi, in formarea mea, a fost foarte importanta.
Mama ma obliga sa-i citesc din Thomas Man, Buddenbrooks, pe nemteste, cateva pagini pe zi, chiar daca nu mi-a placut acest gen de pedagogie, totusi eram permanent cu cultura germana

Iar cu tata vorbeam liber despre filozofie.
Imi aduc aminte de doua dialoguri.
Eram la bunicii de la Timisoara.
Eram cu tata (Mihai Sora), aveam vreo 6 ani si l-am intrebat daca Dumnezeu este bun de ce exista rau in lume?
O aporie filozofica pe care am descoperit-o in dialog cu tata.

Eram in Cismigiu, aveam 8 sau 9 ani, exista, intre locul care se cheama cetate, o alee dreapta cu copaci plantati regulat.
Numaram copacii si am avut discutia cu tata (Mihai Sora), prima data, despre infinit.

Care sunt ingredientele pentru a avea success?
Baza este un continut artistic fara de care nu poti fi artist.
Originalitatea, un nucleu personal, o conditie sine qua non pentru a avea success.

Majoritatea artistilor nu au originalitate, se misca intr-o zona conventionala.

Autocritica, autocenzura, sa se judece critic, sa se compare cu ce se face in epoca lui, cu s-a facut in trecut pentru ca sa nu inventeze a doua oara roata.
Se intampla, cateodata, ca unii artisti sa inventeze ce au inventat alti artisti cu 50 de ani inainte si nu au nici o valoare.
Testarea originalitatii fara compromis.

Factor exterior pentru success: Conexiunile sociale

Un artist poate sa fie genial si sa moara necunoscut.

Conexiunile sociale in lumea artei sa fie extrem de intinse, de vii, de active, pentru ca un artist trebuie sa se impuna si in planul interactiunii directe cu oamenii care gireaza arta: sefi de festival, cu redactori sef de radio pentru sectiile de muzica noua, cu jurnalisti de muzica, cu alti compozitori.

Tom Sora este artistul aflat in conditiile ideale?
Am foarte multe relatii in lumea muzicala dar nu sunt suficiente.
Am success dar imi prebuie de 100 de ori mai mult success, de 100 de ori mai multe conexiuni, de 100 de ori mai multi oameni care ma sustin

Va fi greu sa si compui si sa si intretii atat de multe relatii.
Da, dar in zilele noastre nu se poate altfel.

Cum se inspira compozitorul Tom Sora?
Sunt un compozitor german de origine romana.

Inteleg prin inspiratie un cuvant pe care il accept dar nu-l iubesc, toti factorii de decizie interioara artistica si eventual de influente exterioara care duc la hotararea, impulsul de a face ceva.

In muzica, actualmente, dar nu am fost intotdeauna la fel, eu procedez in felul urmator: eu lucrez cu computerul, numai cu computerul, in care generez sunete care au o aparenta grafica pe ecran,
Mai intai trebuie sa am o idee generala foarte generala, a unui tel foarte indepartat a unei piese, sa zicem ce instrumente, ce viteza are piesa, sa zicem ca e o piesa foarte densa

E o decizie pragmatica?
Da, foarte pragmatic artistica.
De exemplu vreau sa fac o piesa pentru orchestra si am la dispozitie toata orchestra si imi stabilesc niste coordinate foarte generale, imi stabilesc locul de lucru in computer si am o mica idee, sa zicem incep cu niste sunete foarte joase care incep foarte lent si care sa fie intrerupte de niste sunete scurte ca niste tipete in zona superioara.
Sa incep cu contrabasii si sus sa vina trompetele care sa intrerupa punctual sunetele de jos.
Cand mi-am dat seama ca acesta este un inceput bun am pus in computer si am inceput sa lucrez pas cu pas la acest nucleu initial pana cand primele 20 de secunde au fost foarte satisfacatoare.
Eram multumit de ce auzeam. Procesul este de munca artistic in care am spus: acum ce urmeaza si am adauga un element, am mai adaugat unul, mi s-a partut prea mult, l-am scos
Compozitia va fi corectata tot timpul.

Ai un simt al masurii muzicale?

Eu caut in compozitiile mele coerenta discursului musical.
Argumentatia muzicala nu are voie sa aiba, pe de o parte, redundanta, pe de alta parte sa nu aiba gauri, sa aiba concentrare.
Sa aiba coerenta si concentrare.

In compozitiile lui Tom Sora, nu intervin sentimentele, intervin ideile.

In compozitiile mele, sentimentele ies din idei, muzica mea are mult impact emotional, nu sentimental.
Fiecare compozitie are alte aspecte emotionale si structurale, fiecare compzitie e alfel si structural dar si emotional. Eu nu ma repet.

Nu sunt emotii conventionale, eu sunt original. Ce exprim eu nu a mai exprimat nimeni, dar este ceva ce fiecare om poate sa inteleaga.

Stilul se incadreaza in categoria de muzica moderna si foarte actuala, de anul 2014.

Poti sa-ti spun Compozitorul mileniului 3 ?

Este exagerat! Sunt un compozitor contemporan.

Ce muzica asculti cand te relaxezi?

Pot sa ascult muzica noua , compozitori analogi cu mine, heavy metal, rock, muzica simfonica clasica, nu am nici un fel de preferinta.

De autor?

Sunt foarte informat, ascult tot felul de muzica buna.

Revin cu intrebarea: in timpul creatiei muzicale de mare anvergura emotionala, sentimentele pot influenta creatia ta?

Nu, in nici un fel.
Eu pot sa fiu extraordinar de deprimat sau extraordinar de fericit, poate sa fie furtuna, sa ninga, poate sa fie vara sau iarna, eu lucrez dimineata de la 8 la 12.
Sentimetele nu au nici un rol.
Pot sa fii baut alcool cu o seara inainte, sa am o mahmureala teribila, eu lucrez de la 8 la 12 si dupa masa de la 4 la 8 sau asa ceva.
Deci, sentimentele nu au nici cel mai mic rol

Eu creez o compozitie in jumatate de an, 8 ore pe zi si e clar ca nu pot fi inflentat de sentimentele mele schimbatoare.

Eu compun cu inteligenta mea, cu intuitia mea si cu emotia mea dar nu cu o emotie de iubire, ura ci cu emotii estetice care ies din frumusetea gandurilor, structurilor pe care le creez, din coerenta discursului.

Nu esti niciodata influentat de ambient?
Ba da.
Eu lucrez intotdeauna la mine acasa, pe scaunul meu, in coltul meu si nu lucrez altundeva.
Totul trebuie sa fie ca-ntr-o centrala de comanda si acolo ma simt ca paianjenul in centru si acolo lucrez si acolo imi creez emotiile mele estetice.

Mediul ambiant este ordonat de tine in conformotitate cu pretentiile tale estetice.
Si de viata, de exemplu imi place sa-mi tin picioarele pe masa, daca am chef.

Dansezi?
Nu. Pot sa ma zbengui daca am chef. Dansul in pereche mi s-a parut inotdeauna oribil.
De ce?
Nu-mi place.

Ce reprezinta dansul?
Dansul reprezinta ceva conventional ca raport al sexelor, ca miscari de exemplu dansul classic doi pasi inainte doi pasi inapoi, da ce m-am tampit, sa ma misc asa, doi pasi inainte, doi pasi inapoi?
Iar dansurile de discoteca, alea nu sunt dansuri, sunt un fel de sport cu scop de apropiere erotica, nici asta nu ma intereseaza. Tot aspectul asta sa te tii in brate. Daca vreau sa agat, pe cineva fac altfel.
Nu imi place dansul.

Erotismul nu are ce cauta in viata ta?
Ba da, ca orice om, un erotism foarte normal, dar nu in forma asta conventionalizata.
Eu agat gagici pe strada, de exemplu, daca e cazul. Fac cunostinta, dar nu ma duc sa dansez, n-am nevoie de chestia asta.

Nici macar dansul ritual?

Toate riturile nu-mi plac. Este ceva de domeniul epocii de piatra.

Deci si dansul, care este un fel de ritual, cum se apropie un barbat si o femeie care nu se cunosc sa pipaie, sa se invarta si dupa aia eventual sa se placa.
Mie nu-mi convine, nu-mi place

Unde se duc supararile tale?
Ah, ce intrebare. Nici n-o inteleg.

Dau un hint: In muzica, intr-un obiect spart, intr-o plimbare

A, am inteles, am inteles.
In nici un caz in muzica, in nici un caz in arta. Asa cum ti-am spus, sentimentele astea conventionale cum sunt supararile n-au nici o tangeta cu ce fac.
Dar, eu cand sunt nervos sau suparat, in anumite situatii, dau telefon la prieteni sau ma intalnesc cu prieteni si discut problema, cand sunt foarte nevos ma duc in bar si beau o bere, eventual mai vorbesc cu cineva.
O modalitate mai slaba, in timpul zilei merg cu bicicleta, ma duc prin parc, si cam atat.

Am remarcat ca ai spus ce faci cand esti nervos.
Ce faci cand esti suparat?
Supararile nu se duc nicaieri, ma cam macina supararile, le diger in decursul saptamanilor, intr-un fel sau altul le transform in indiferenta, adica le dau la o parte.
Le inteleg si pana la urma dispar.

O imbratisare sau o strangere de mana?
Nu prefer niciuna. De fapt, depinde de imprejurare.

Mare sau munte?
Amandoua.
Imi plac toate anotimpurile, egalitate absoluta.
Imi place ziua la fel ca si noaptea.
Dimineata la fel ca si seara.

Daca nu ar fi Germania, unde ti-ar placea sa traiesti?
E o intrebare foarte dificila. Ca sa raspunzi trebuie sa fii stat in tara aia.
Uite de exemplu, eu am trait si in Franta si unde n-as vrea sa traiesc, am trait scurta vreme si in Spania unde n-as vrea, in nici un caz, sa traiesc. Am trait si in Romania, nu as vrea deloc sa traiesc aici. Dar alte tari nu cunosc sa pot sa spun stiu despre ce e vorba.
In principu, ori as trai in SUA pe coasta de est, dar nu am experienta, ori intr-o tara din Europa de vest, central, eventual.

Calatoresti des?
Nu, calatoresc putin.

Exista o tara pe care ai vrea s-o vizitezi?
Da, exista multe.

Care ar fi prima?
Nu exista prima. In Europa. Uite, in Germania. Nici Germania nu o cunosc.
Visul meu de calatorie e asa: sa am un laptop care sa-mi dea toata posibilitatea de comunicare, sa ma urc intr-un tren, sa merg pana un urmatorul oras, sa vizitez orasul, nu mult, 3-4 ore, sa stau la hotel, sa merg in urmatorul oras, trec o granite, mai trec o granite. Sa fac cum vreau, asa ar fi idealul meu.

Detalii despre activitatea si creatiile muzicale ale compozitorului Tom Sora gasiti aici:

https://www.tomsora.de

https://en.schott-music.com/shop/wechselspiele-no356877.html

Interviu realizat in Bucuresti
6 noiembrie 2014

Copyright ©Jeni Mateescu. Toate drepturile rezervate